Ministrul Justitiei, Tudorel Toader, prezinta jurnalistilor raportul asupra activitatii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), joi 22 februarie 2018, la sediul ministerului Public din Bucuresti. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a votat o nouă Cartă universitară, modificările aduse actului de guvernare internă a instituţiei de învăţământ superior fiind unele consistente.

Printre cele mai importante astfel de articole se numără şi o posibilitate introdusă în premieră în Cartă: cea de a demite rectorul, conform Legii Educaţiei Naţionale, pentru un management defectuos, dar şi pentru motive de încălcare a eticii academice sau de afectare a imaginii universităţii.

Astfel, articolul 50, alineatul 4, prevede că „rectorul poate fi suspendat pentru motive legate de nerespectarea contractului de management, pentru încălcarea normelor de etică academică sau pentru afectarea imaginii universităţii“.

În vechea Cartă, nu se specificau nici măcar condiţiile existente în Legea Educaţiei cu privire la revocarea rectorului, cele cu privire la respectarea contractului de management.

Mai multe cadre didactice din UAIC au ieşit public împotriva activităţii ca ministru a rectorului suspendat, Tudorel Toader, însă mai multe surse din Senat explică faptul că este foarte greu de implementat această măsură împotriva oricărui rector, inclusiv a lui Tudorel Toader.

În mod concret, legislaţia prevede că pentru a se demara un astfel de demers, trebuie să existe o propunere scrisă, argumentată, susţinută de cel puţin o treime dintre membrii Senatului, care apoi se va vota cu vot secret, şi va trebui să existe o majoritate de două treimi dintre membrii Senatului pentru a trece la etapa următoare.

Ulterior, în termen de o lună de la acea suspendare care reiese în urma votului secret (dacă sunt întrunite condiţiile de majoritate de două treimi dintre senatori), va avea loc un referendum la nivelul universităţii pentru demiterea rectorului.

„Demiterea rectorului se face în condiţii de majoritate şi cvorum similare celor aplicabile rectorului“, se specifică în articolul din Cartă citat anterior.

Articolul precedentPanouri care promovează referendumul, pe drumul Iaşi – Târgu Frumos
Articolul următorLudovic Orban acuză Guvernul Dăncilă de jaf