Ieri, 23 martie 2021, în jurul orei 13.10, ISUJ Iași a fost anunțat prin apelul unic de urgență ”112” despre producerea unui incendiu în localitatea Sirețel, comuna Sirețel, județul Iași. Pentru stingerea incendiului au acționat două autospeciale de stingere din cadrul Secției de Pompieri Pașcani și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al Comunei Sirețel.

La ajungerea pompierilor militari la locul intervenției, incendiul se manifesta generalizat într-o încăpere la o casă bătrânescă compusă din patru încăperi.
Din nefericire o persoană de sex masculin, în vârstă de 62 de ani, a fost găsită carbonizată.
În urma incendiului au ars bunurile din încăperea cuprinsă de flăcări, fiind salvate celelalte camere.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea mijloacelor de încălzire improvizate.

O cauză frecventă de incendii este reprezentată de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor electrice de încălzire, a instalaţiilor electrice, pentru a căror evitare trebuie luate următoarele măsuri:
–    nu utilizaţi instalaţii electrice defecte, realizate sau reabilitate de personal neautorizat, montate direct pe materialele combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant; 
–    nu suprasolicitaţi circuitele electrice prin racordarea unor consumatori electrici care depăşesc puterea nominală a acestora; 
–    nu utilizaţi mijloace electrice de încălzire locală improvizate; 
–    supravegheaţi permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi deconectaţi-le în cazul în care apar defecţiuni sau părăsiţi încăperea respectivă.
În cazul producerii unui incendiu:
–    se vor anunţa în timp operativ serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă la numărul unic de urgenţă 112;
–    se vor evacua materialele combustibile din zona focarului;
–    se vor deconecta obligatoriu instalaţiile electrice de sub tensiune;
–    se va acţiona pentru stingerea incendiului cu stingătoarele din dotare sau apă (doar după deconectarea instalaţiilor electrice de sub tensiune).

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentUn an de măsuri anti-COVID: bilanț economic realizat de cercetătorii UBB
Articolul următorBărbat din Vaslui, bănuit de comiterea unui furt de telefon mobil în valoare de 2.500 lei