Consilierul local Răzvan Timofciuc şi-a luat adio oficial de la PNL, printr-o scrisoare adresată foştilor colegi de partid. Prin demisia din PNL, Timofciuc îşi pierde automat şi postul de consilier local.

 

Cel mai probabil, el va candida în toamnă pentru un nou mandat în CL din partea USR-PLUS.

„Stimați liberali, timp de 13 ani am fost în aceeași echipă.

Împreună cu mulți dintre voi sunt prieten și împărtășim o mulțime de amintiri. Am simțit împreună bucuria victoriilor electorale și tristețea eșecurilor. Dacă cineva mi-ar fi spus acum 6 luni sau un an că îmi voi da demisia din PNL, i-aș fi spus că o astfel de variantă este exclusă.

Dar iată că mă văd nevoit să mă despart de PNL. Am avut multe frământări interioare cu privire la pașii pe care îi voi face în viitor.

Dar ce s-a întâmplat în ultima perioadă, modul în care s-a petrecut ”transferul” actualului primar și perspectivele după venirea sa m-au dezarmat.

Din păcate, am văzut chiar și după depunerea adeziunii la PNL aceleași practici pe care le-am criticat în ultimii ani: servirea clientelei politice PSD, lipsa de transparență, arbitrariu, dezinteres pentru punctele de vedere ale celorlalți….mai mult, am văzut o atitudine revanșardă față de cei care am apărat interesul public și ne-am făcut treaba în ultimii ani.

Aș fi înțeles rațiunile pragmatice, electorale, dacă as fi văzut o “convertire” a acestuia la valorile și principiile de bun-simț in care noi, cei mai mulți, credem. Am sperat că noi vom fi cei care îi vom face agenda publică în CL, nu invers. Pentru că agenda noastră a fost orientată spre binele public, spre interesul cetățeanului. În fond, nu aceasta este esența activității politice? Ce rost are să spui că ai primar liberal, dacă agenda respectivului este străină de idealurile liberalismului…

Îmi pare rău că s-a ajuns până aici și că am fost nevoit să iau această decizie. În toți acești ani petrecuți în PNL m-am format, am ”crescut” politic, mi-am făcut prietenii care vor dura toată viața. Sunt recunoscător pentru asta!

PNL este un partid cu o tradiție de 145 ani, cu mulți oameni buni, decenți, care fac politică pentru a servi interesul public. Știu asta pentru că i-am cunoscut în proiecte comune, în campanie sau în activitatea politică.

Voi continua să lupt pentru ca orașul nostru să aibă o conducere a Primăriei orientată spre interesul cetățeanului, care pune pe primul loc interesul public, orientată spre proiecte de care Iașul are atît de mare nevoie.

Vă mulțumesc pentru întreaga colaborare! Cu gânduri bune, Răzvan Timofciuc”, se arată în mesajul trimis de Timofciuc.

Articolul precedentMedicii de familie din Iași nu au primit stimulentul de risc de 2.500 de lei
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 8. Rebranding de Dâmbovița