Consilierii locali vor discuta la şedinţa de luna aceasta acordarea de rechizite şi dotări gratis în şcoli, de la Primăria Iaşi.

Un consilier liberal a propus alocarea a 3,71 de milioane de lei din bugetul Primăriei ieşene pentru achiziţionarea de material didactic în creşele, grădiniţele şi şcolile din municipiu.

„Părinţii (în multe cazuri chiar educatorii, învăţătorii sau profesorii) au fost obligaţi să asigure acest material din fonduri proprii, fapt ce a generat un lanţ de ilegalităţi şi rularea, în ultimii ani, a milioane de lei «la negru». Mai întâi, deoarece majoritatea părinţilor nu au fost îndrumaţi de municipalitate şi nu s-au organizat în asociaţii care să vireze legal bani şi bunuri către grădiniţe şi creşe, ci au adunat individual fonduri din care s-a achiziţionat materialul didactic. La rândul lor, majoritatea grădiniţelor, creşelor şi şcolilor au acceptat aceste bunuri fără a pune la dispoziţia părinţilor (neorganizaţi în asociaţii) contracte de donaţie, astfel încât materialul didactic nu a intrat legal“ în posesia instituţiilor respective.

Drept urmare, „neexistând aceste acte de donaţie şi facturi, nu se ştie cine este proprietarul de drept al anumitor bunuri, mai ales al materialelor neconsumabile“, și-a motivat inițiativa Răzvan Timofciuc.

Proiectul va intra pe ordinea de zi a şedinţei de la sfârşitul acestei luni.

Articolul precedentPolițist local din Iași, dat afară după ce a venit beat la serviciu
Articolul următorSală Polivalentă cu 10.000 de locuri, la Iași. Deocamdată pe hârtie