Primăria Iași a finalizat licitația pentru încredințarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a Muzeului de Istorie Naturală. Câștigătoare a fost declarată asocierea Madbeton SRL – Research Consorzio Stabile Societa’ Consortile ARL, oferta depusă fiind de 6.951.228,40 lei, fără TVA.

„În cursul acestei săptămâni a fost semnat contractul de consolidare și modernizare a Muzeului de Istorie Naturală. Sperăm ca lucrările să fie finalizate la termenul de doi ani. Proiectul beneficiază de finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 – Axa 5. Valoarea totală a proiectului este de 13.312.194,47 lei, circa 2,8 milioane de euro, din care asistența financiară nerambursabilă se ridică la 13.033.757,96 lei, contribuția proprie din bugetul local fiind de 278.436,51 lei”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Prin proiect se propun măsuri de consolidare a imobilului prin sistemul confinării zidăriei cu stâlpișori din beton armat, realizarea unui spațiu administrativ în podul imobilului prin amenajarea parțială a acestuia, restaurarea elementelor artistice încă păstrate pe fațade și refacerea decorațiunilor și profilatirilor ancadramentelor ferestrelor, a brâurilor interioare și exterioare, precum și modernizarea integrală a clădirii la nivelul finisajelor interioare, a finisajelor exterioare și instalațiilor.

Instalațiile se vor reface integral, completându-se și adaptându-se legislației în vigoare cu privire la cerințele de securitate la incendiu, siguranței în exploatare, economia de energie, sănătatea utilizatorilor și protecția mediului. Se va urmări cu precădere asigurarea confortului personalului, vizitatorilor și utilizatorilor bibliotecii Societății de Medici și Naturaliști, dar și condiții optimă de păstrare a exponatelor. În acest sens vechile vitrine manufacturate vor fi înlocuite cu vitrine profesionale, care să creeze microclimatul propice conservării în condiții optime a exponatelor.

Suprafaţa construită actuală este de 852 de metri pătrați, suprafaţa desfăşurată de 2.749 de metri pătrați, iar suprafața utilă actuală este de 1.293,80 metri pătrați. În urma proiectului de restaurare și modernizare se vor păstra suprafețele construită și desfășurată, iar suprafața utilă a clădirii va ajunge la 1.469,98 metri pătrați.

Corpul A al Muzeului de Istorie Naturală este o clădire de patrimoniu, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice la poziţia 1094 cod IS – II – m – 03915, conform Listei monumentelor istorice 2015 şi se află amplasat pe bulevardul Independenţei nr. 16, având faţada principală orientată spre o frumoasă grădină cu stejari seculari, castani şi alte specii de arbori, între care se evidenţiază un exemplar naturalizat de Gingko Biloba. Această curte plantată a servit cândva drept Grădină Botanică pentru oraș.

Corpul A al Muzeului de Istorie Naturală din Iași – fosta Casă Rosetti – a fost edificat probabil la sfârșitul secolului al XVIII-lea pe un teren de formă aproximativ dreptunghiulară, având deschidere la două vechi artere de circulație aparținând tramei istorice a orașului.

Muzeul de Istorie Naturală din Iaşi a fost înfiinţat în 4 februarie 1834, fiind primul de acest fel din Principatele Române. Instituţia muzeală deţine peste 300.000 de exemplare din colecţiile de insecte, moluşte, amfibieni, reptile, păsări, minerale şi plante. Interiorul clădirii care va fi reabilitată este compus din biblioteca Societăţii de Medici şi Naturalişti, sala de conferinţe a Societăţii de Medici şi Naturalişti, trei săli cu expoziţii de mamifere, două săli adăpostind colecţii ştiinţifice, o sală cu expoziţie de păsări, o sală cu expoziţie de nevertebrate inferioare, o sală cu expoziţie de nevertebrate şi insecte, o sală cu expoziţie mineralogie – paleontologie şi sala cu caracter istoric „Alexandru Ioan Cuza”.

În ziua de 5 ianuarie 1859, într-una din sălile de la etajul imobilului a fost ales domn al Moldovei colonelul Alexandru Ioan Cuza, ceea ce a însemnat declanşarea procesului unirii Principatelor Române, preambulul creării Statului Unitar Naţional Român.

Articolul precedentBugetarii din spitalele ieșene se judecă pentru voucherele de vacanță
Articolul următorDoi ieșeni, condamnați pentru contrabandă