Din luna noiembrie a acestui an, Aeroportul din Iași va avea mai puțin cu o aeronavă, implicit patru rute aeriene externe mai puține. Totul, din cauza unor tarife mai mari impuse de actuala administrație, după cum afirmă un deputat.

Din iarnă, doar două aeronave Wizz Air și una Blue Air vor mai opera pe aeroportul din Iași, administrația actuală a decis restrângerea actualei flote și mutarea altei aeronave la Aeroportul din Bacău. Astfel, aeroportul ieșean închide rutele aeriene către Liverpool, Billund, Catania și Larnaca.

Un critic acerb la adresa conducerii aeroportului din Iași este și deputatul Marius Bodea care îi acuză pe aceștia de lipsă de implicare și care dă ca exemplu alte două aeroporturi din regiune (Bacău și Suceava).

„Ce se întâmplă azi la Aeroportul Iași este de-a dreptul revoltător și nici nu mai miră pe nimeni, în condițiile în care Iașul a mai pierdut nouă curse externe operate de compania națională Tarom. Faptul că operatorul Wizz Air își restrânge baza de la Iași dovedește eșecul administrației Aeroportului, total incompetente și iresponsabile, care se joacă pur și simplu cu viitorul acestei comunități.

Proiectele de dezvoltare a aerogării, cu care s-a tot lăudat PSD-ul în acești ani, au rămas doar pe hârtie, iar interesul operatorului este să investească și să-și consolideze business-ul acolo unde există oportunități reale de creștere continuă.

Or, Iașul a devenit extrem de neatractiv pentru companiile aeriene. Vedem cum legături cu centre economice importante din Europa dispar rând pe rând iar cei de la conducerea Aeroportului nu au nicio grijă. Singura lor grijă de când s-au instalat acolo sunt sumele uriașe irosite pe studii deja făcute și salarii umflate de “performanță”.

Nu se gândesc că prin retragerea unei singure aeronave se pierd încasări de sute de mii de euro și 30.000 de pasageri în fiecare lună. Nu fac un minimum de efort pentru a recupera tot ce s-a pierdut pentru că sunt incapabili să înțeleagă efortul continuu de a negocia și promova noi rute.

Este de neînțeles, azi, după atâția ani de pierderi, încăpățânarea unor persoane care pretind că dețin calități manageriale, de a se ține cu dinții de funcții, asistând la declinul celei mai solide investiții din Iași din ultimii 30 de ani. Solicit, încă o dată, demiterea conducerii Aeroportului Iași pentru a se putea salva ce a mai rămas!

Cât am fost manager la Aeroportul Iași am știut, încă de la început, că fiecare an contează pentru evoluția acestui obiectiv pentru că de el depindea dezvoltarea unei regiuni întregi. Ieșenii merită un aeroport la standarde europene și o administrație capabilă să susțină proiecte notabile!

Din pozitia de președinte al Consiliului Județean, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a readuce Aeroportul Iași în topul aeroporturile regionale! Voi recupera rutele pierdute, voi relua negocierile pentru conexiuni cu hub-uri importante, voi continua dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare”, a declarat deputatul Marius Bodea pentru reporteris.ro.

Articolul precedentVIDEO INTERVIU EXCLUSIV Liviu Dragnea, episodul 3 | Cum s-au derulat NEGOCIERILE pe amnistie cu Dăncilă și Toader: ”Grațierea o cer oamenii vinovați!”
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 14. Belișul, paradisul uitat al actorilor trecuți