Un tânăr de 18 ani din Iaşi, dat în urmărire naţională, a fost prins după ce a provocat un accident rutier cu o maşină furată. Atât adolescentul, cât şi pasagerul în vârstă de 15 ani au fugit de la faţa locului. Aceştia au fost prinşi de polițiști la scurt timp. 

 

Accidentul a avut loc în cartierul cartierul Păcurari, zona Moara de Foc. Adolescentul a lovit în plin, într-o intersecţie aglomerată, un autoturism care circula regulamentar, iar momentul a fost surprins de camerele de supraveghere.

Imediat după impact, cei doi tineri din autoturism au fugit de la faţa locului.

 

Pasagerul, un adolescent în vârstă de 15 ani, a fost prins la scurt timp.

Poliţiştii au identificat şi şoferul, un tânăr de 18 ani care este dat în urmărire naţională pentru mai multe furturi. Acesta este acuzat de tâlhărie, furt, dar și de evadare, pentru că a părăsit domiciliul, unde era plasat în arest.

 

Chiar şi maşina implicată în accident a fost furată din Buzău, iar plăcuțele de înmatriculare din Pașcani.

,,A intrat pur și simplu în casă, în bucătărie, a luat cheia. Se văd filmările când nu pornește, o dă afară, ajunge la poartă și acum îmi văd mașina distrusă’’, spune bărbatul a cărei mașină a fost furată.

Al doilea șofer implicat în accident a fost rănit uşor și primit îngrijiri medicale.

 

După câteva ore, poliţiştii l-au prins pe şofer în orașul Hârlău.

Tânărul șofer a fost dus la Poliție, pentru continuarea cercetărilor. 

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentCât costă coșul minim de cumpărături – prețurile alimentelor de bază, ignorate de Florin Cîțu
Articolul următorAtenționare de călătorie în Spania – vreme extremă: Cod ROȘU de caniculă și furtuni. Anunțul MAE