Comitetul de Monitorizare pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a avizat, în data de 13 iulie, propunerea Autorității de Management pentru PNDR privind criteriile de selecție și punctajele aferente acestora, punctajul minim, precum și alocarea anuală financiară pentru sesiunile de depunere proiecte din anul 2021 pentru următoarele submăsuri din PNDR:

  • sM 4.2a „Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol”
  • sM 4.3 “Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta pentru drumuri agricole
  • sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”
  • sM 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”
  • sM 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”
  • sM 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”
  • sM 9.1 ”Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”
  • sM 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”
  • sM 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol”.

Varianta finală a criteriilor de selecție poate fi consultată pe site-urile www.madr.ro și www.afir.info.

În ceea ce privește calendarul lansării măsurilor aferente perioadei de tranziție, vă aducem la cunoștință că, la sfârșitul lunii iulie, MADR intenționează să deschidă sesiuni de depunere proiecte pentru submăsurile  17.1 „Prime de asigurare a culturilor, plantelor şi animalelor” și 9.1”Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol”. În luna august se estimează lansarea submăsurilor 6.1„Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanțul de aprovizionare” și 16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol”, iar pe parcursul lunii septembrie vor putea fi accesate submăsurile 4.1„Investiții în exploatații agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, 4.2a „Investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol” , 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”, 6.4 „Investiții în crearea şi dezvoltarea de activități neagricole” și  4.3 “Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta pentru drumuri agricole.

Articolul precedent22.636 de cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin! Data limită, 9 august
Articolul următorCaniculă în aproape toată ţara! Recomandări pentru populație