Românii care merg în Italia ar putea fi nevoiți să intre în carantină. Cel puțin aceasta este propunerea pe care a făcut-o  consilierul de sănătate din Lazio, regiune situată în centrul Italiei.

„Avem nevoie de carantină pentru cei care sosesc din unele țări ale Europei de Est unde numărul de cazuri noi este foarte mare și procentul de persoane vaccinate este unul scăzut”, a declarat consilierul ntr-un interviu pentru Il Messaggero, potrivit Rai News.

Oficialul care a făcut această propunere susține că țara sa are relații strânse cu România și Bulgaria, iar în sectorul de asistență a persoanlor vârstnice lucrează mulți români și bulgari, astfel că „nu se poate risca”.

România a ajuns, ieri la 1.725.017 de cazuri de infectare cu Covid-19 și un număr impresionant de 51.888 de decese. Numai de marți și până miercuri, 6.291 de români s-au infectat cu noul coronavirus.

De celalată parte, Bulgaria este la un pas de un colaps sanitar. Țara vecină a activat, marţi, Mecanismul de protecţie civilă al UE, prin care a cerut ajutor pentru a face faţă valului agresiv al pandemiei. Informația a fost confirmată, astăzi, de un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Oficialul a precizat că executivul comunitar se ocupă în prezent de soluţionarea acestei solicitări, menționând că guvernul de la Sofia a cerut concentratoare de oxigen, ventilatoare şi paturi pentru unităţile de ATI, relatează Agerpres.

Articolul precedentLa 83 de ani, George Constantin Păunescu tace și face – tranzacție uriașă
Articolul următorPRIMUL VACCIN cu VIRUS INACTIVAT, testat clinic în Europa! Ce companie va obține un contract de la Uniunea Europeană