De la încputul lunii viitoare, ApaVital va modifica preţul pentru apa potabilă şi tarifele pentru canalizare şi epurare. Apa potabilă va costa 4,08 lei/mc cu TVA și va avea un preţ cu 13 de bani mai mare pentru fiecare metru cub distribuit, iar tarifele la serviciile de canalizare/epurare vor creşte tot cu 9 bani/mc, valori la care se adaugă TVA. Cumulat, se ajunge la o majorare de 0,22 lei pentru fiecare metru cub.

Creșterea este pusă de conducerea ApaVital pe seama respectării autonomiei financiare a operatorului, continuitatea serviciului, extinderea şi întreţinerea reţelelor de apă şi de canalizare din judeţul Iaşi.

În prezent, preţul apei potabile este de 3,93 lei/mc cu TVA, iar tariful la canalizare/epurare este de 2,93 lei/mc cu TVA. De la 1 iulie, apă potabilă va costa 4,08 lei/mc cu TVA, iar tariful la canalizare/epurare va fi de 3,03 lei/mc cu TVA (1, 45lei/mc la canalizare şi 1,58 lei/mc la epurare). Şi preţul practicat de ApaVital la apă industrială va crește la 3,07 lei/mc. Ultima creştere de preţuri/tarife ApaVital a fost exact în urmă cu un an.

Articolul precedentCând va fi gata reabilitarea Mănăstirii Frumoasa. Proiectul este realizat de firma de casă a primarului Chirica – FOTO
Articolul următorLucrările de la podul din Cicoarei ar trebui să fie gata până la finele acestui an – FOTO