Primăria Iași a emis certificate de urbanism pentru lucrările de amplasare a stațiilor de reîncărcare rapidă pentru vehicule electrice în cadrul proiectului „e-Move – Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Municipiul Iași”.

Cele 10 stațiilor de reîncărcare rapidă vor fi pe terenurile aferente parcării TVR (fosta clădire Romtelecom), parcării Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, parcării Mănăstirii Golia, parcării Financiar, parcării Mitocul Maicilor, parcării Spitalului Clinic de Recuperare, parcării Sediului Regii, Spitalului Clinic „Dr. C.I. Parhon”, parcării Ciric, respectiv din bd. Poitiers nr. 10.

Alte certificate de urbanism au fost emise și pentru investiții precum: „Construire sală de sport” la Școala Gimnazială „Ion Creangă”, „Modernizare și dotare Creșa nr.10”, „Reamenajarea temporară a spațiilor verzi din fața Palatului Culturii” sau „Construire hangar de mentenanță aeronave civile” (depus de SC Aerostar SA Bacău).

Articolul precedentCeremonie la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” (GALERIE FOTO)
Articolul următorProtest al angajaților E-ON Iași