Un bărbat de 34 de ani, din judeţul Suceava a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DN 28 A, în localitatea Târgu Frumos, cu viteza de 104 km/h control radar, sectorul de drum fiind limitat la 50 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă, fiindu-i reținut permisul de conducere, conform O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 15 decembrie, în intervalul orar 09.00 – 12.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au acţionat, pe raza de competenţă, pentru prevenirea accidentelor rutiere şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.

În cadrul acţiunii au fost controlate 48 de autovehicule şi au fost legitimate 52 de persoane. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 20 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.425 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea regimului legal de viteză pe drumurile publice.

 

 

Articolul precedentA încercat să păcălească polițiștii cu un permis de conducere fals
Articolul următorA accidentat mortal o femeie și a plecat liniștit acasă