Vremea se schimbă din nou în țara noastră, după valul de temperaturi ridicate. Meteorologii anunță coduri galbene și portocalii de ninsori viscolite și vânt puternic. În Capitală, vremea se răcește, însă valorile termice rămân în continuare mai ridicate pentru această perioadă.

Potrivit ANM, până la ora 10:00, sunt în vigoare avertizări meteorologice cod galben și cod portocaliu de ninsori viscolite.

“Este vorba despre un ciclon care traversează astăzi România și care va genera precipitații și intensificări ale vântului, în spatele său va pătrunde o masă de aer mai rece. Precipitații vor fi în continuare în majoritatea regiunilor, ploi în sud și est. La munte, continuă să ningă și să bată vânt puternic. Intensificări ale vântului vor fi și în cea mai mare parte a țării, izolat rafalele vor atinge si 70 km/h. În Capitală, vor fi maxim 6 grade. În această noapte, vor fi deja precipitații amestecate în sudul țării, în noaptea de marți spre miercuri vor fi ninsori asociate și cu intensificări locale ale vântului”, a declarat, într-o intervenție la Realitatea PLUS, metrorologul Mihai Timu. 

COD GALBEN

Expiră la 25 ianuarie, ora 10:00
Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului în Banat, zona Carpaților Occidentali și Meridionali; ninsori viscolite și local moderate cantitativ în zona montană înaltă a Carpaților Meridionali și Occidentali

În zona Carpaților Occidentali și Meridionali, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 80…90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol.
     
Temporar va ninge în zona Carpaților Occidentali și Meridionali, iar la altitudini de peste 1800 m, ninsorile vor fi moderate cantitativ (în general 15…20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă consistent.
      
În Banat, vor fi perioade în care rafalele vântului vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70 km/h.
         
Spre dimineață, în regiunile vestice ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare.

COD PORTOCALIU

Expiră la 25 ianuarie, ora 10:00
Fenomene vizate: intensificări susținute ale vântului, viscol puternic, vizibilitate redusă
Zone vizate: Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1800 m

La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale de peste 100…120 km/h, va ninge moderat cantitativ, iar ninsoarea va fi puternic viscolită și vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Imagine

Totodată, pentru intervalul 25 ianuarie, ora 10:00 – 25 ianuarie, ora 22:00, meteorologii au emis o informare meteo de intensificări ale vântului.

Vor fi intensificări temporare ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte, precum și în regiunile nord-vestice, centrale, sudice și sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70 km/h.

În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 80…100 km/h.

Temporar va ninge în zona de munte și pe arii restrânse în regiunile intracarpatice.

Sursa: realitatea.net