ALERTĂ: Femeie, înjunghiată în gât în fața unei case de amanet din Iași! Suspectul a fost PRINS!

cutit_03372500-1
Polițiștii ieșeni au intrat în alertă miercuri dimineață, după ce o femeie a fost înjunghiată în gât pe strada Cerna, din cartierul ieșean Mircea cel Bătrân.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au precizat că o femeie care se afla pe strada respectivă, în fața unei case de amanet, a fost înjunghiată în zona gâtului de către un individ de etnie rromă.Oamenii legii au fost anunțați prin intermediul numărului pentru apeluri de urgență 112 despre producerea incidentului.La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, dar și unul de Poliție. Deocamdată nu se cunosc motivele atacului violent, iar anchetatorii verifică imaginile de pe camerele video din zonă, pentru a identifica autorul și a-l aduce în fața legii.În urma incidentului, victima a fost transportată de urgență la Spitalul "Sfântul Spiridon", din Iași, pentru primirea de îngrijiri medicale de specialitate.Din câte se pare, suspectul a fost identificat și reținut de oamenii legii. Surse apropiate anchetei susțin că individul a fost dus la audieri la Secția I de Poliție.Martorii au afirmat că suspectul și victima (care au aproximativ 30 de ani) se cunoșteau, aceasta din urmă fiind o prietenă de-a mamei lui.În plus, din câte se pare, suspectul ar avea afecțiuni psihice, urmând a se stabili dacă acesta a avut sau nu discernământ.
Citește și:
- 21:54 - Declarații explozive ale lui Trump despre Iran și americani: ultimatum dur și reacții controversate
- 20:16 - Orbán renunță la acuzațiile privind Ucraina în cazul TurkStream. Serbia: explozibilii provin din SUA
- 19:33 - Mircea Lucescu, în stare critică după infarct. Medicii iau în calcul o inimă artificială
- 18:42 - Israel lovește cel mai mare complex petrochimic din Iran. Teheranul respinge condiții-cheie din planul de pace
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










