Dosar penal în cazul toxiinfecției cu Salmonella

shaorma
Poliţiştii ieşeni au întocmit un dosar penal în cazul focarului de toxiinfecţie în urma căruia 134 de persoane au ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi s-au autosesizat în urma incidentului de miercurea trecută, când 134 de persoane au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară.Focarul de toxiinfecţie alimentară în urma căruia 134 de ieşeni au ajuns la spital a fost provocat de bacteria Salmonella. „Investigaţiile au fost declanşate imediat după raportarea incidentului, pe 15 mai 2018. În urma prelucrării probelor recoltate de la sediul unităţii de alimentaţie publică s-a constatat prezenţa bacteriei Salmonella, în principal în sosurile preparate la sediul unităţii“, declara purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu.Ancheta epidemiologică a evidenţiat faptul că toate persoanele au declarat că au consumat de produse fast-food în perioada 13-14 mai, că toate meniurile au fost preparate la sediul unităţii, inclusiv sosurile (conform declaraţiei şefului localului), şi că inspectorii sanitari au mers la sediul unităţii, de unde au fost recoltate opt probe de alimente şi 25 de probe de sanitaţie, care au fost analizate în laboratorul DSP Iaşi.În urma anchetei epidemiologice, activitatea localului a fost suspendată, administratorii acestuia primind o amendă de 3.000 de lei.
Citește și:
- 20:25 - Tensiuni între SUA și Europa: Trump cere implicare militară în Strâmtoarea Ormuz și lansează un avertisment dur
- 19:41 - Bolojan bagă PNL în ședință, acasă la Iohannis, ca să vadă dacă liberalii mai rămân la guvernare sau nu
- 18:54 - Premierul Belgiei, Bart De Wever, consideră că Uniunea Europeană ar trebui să își normalizeze relațiile cu Rusia pentru a putea avea din nou acces la energie la prețuri mai mici.
- 17:43 - O femeie din Craiova, păgubită de propriul iubit: i-a luat mașina, banii și bijuteriile, apoi a încercat să fugă din țară
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











