Incident electoral în Iași. Jandarmii au aplicat o amendă de 12.500 de lei unei persoane pentru continuarea propagandei electorale şi pentru că nu purta masca de protecţie.

Incident electoral în Iași. Jandarmii au aplicat o amendă de 12.500 de lei unei persoane pentru continuarea propagandei electorale şi pentru că nu purta masca de protecţie.
Până în acest moment, au fost înregistrate 6 sesizări referitoare la posibile fapte care au legătură cu procesul electoral. Ca urmare a verificărilor efectuate până la acest moment, 3 sesizări nu se confirmă, iar restul sunt în lucru.

Până la această oră, a fost aplicată 1 sancțiune contravențională în valoare 12.500 de lei.
A fost sesizată o faptă de natură penală, în cadrul căreia se efectuează verificări.
Spre exemplu, jandarmii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iaşi au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 12.500 de lei, unei persoane pentru continuarea propagandei electorale şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv nu purta masca de protecţie.
Doresc să subliniez faptul că toate sesizările de incidente electorale au fost și vor fi verificate cu celeritate și echidistanță.
Poliţiştii, jandarmii, poliţiştii de frontieră şi pompierii rămân la datorie pentru a asigura buna desfășurare a procesului electoral.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News