Încheiem seria interviurilor realizate cu polițiști sau foști polițiști, în contextul Zilei Poliției Române, cu Polițistul Anului 2021 la categoria investigarea criminalității,  agent șef Cătălin Ghimpu.

Î: De când lucrați la IPJ Iași?

R: La IPJ Iași lucrez din data de 01.05.2012, atunci fiind repartizat la Secția 8 Poliție Rurală Lețcani, acolo unde m-am format ca polițist și am activat timp de aproximativ 8 ani.

Î: De când vă desfășurați activitatea la structura de investigații criminale?

R: La nivelul Biroului de Investigatii Criminale Iasi îmi desfășor activitatea din 01.09.2019.

Î: Care sunt atribuțiile principale ale polițistului de investigații criminale?

R: Din momentul în care primim o sesizare, ca polițiști de investigații criminale, începem să punem cap la cap toate detaliile și indiciile obținute în vederea soluționării cazului. Trăim într-o societate în care infractorii sunt din ce în ce mai inteligenți și devin din ce în ce mai buni, iar noi trebuie să fim în măsură să îi prindem, de aceea, așa cum infractorii devin din ce în ce mai ingenioși și noi trebuie să găsim tehnici noi de investigare și să ne dezvoltăm continuu nivelul de pregătire profesională, pentru a face față tuturor provocărilor.

A fi polițist de investigații criminale înseamnă să te confrunți mereu cu situații neprevăzute și cu spețe care nu seamănă niciodată între ele. Întodeauna va exista ceva diferit și ceva nou de învățat sau de aplicat. Fiecare situație cu care ne confruntăm are un mister aparte, iar eu mereu sunt curios să îl descopăr și să îl rezolv.

Munca polițistului de investigații criminale este una vastă, dar în mare, are următoarele atribuții: primesc sesizările persoanelor, audiază persoanele implicate în fapte penale, efectuează cercetarea locului faptei, administrează probe; desfășoară activități de prindere în flagrant a persoanelor care comit infracțiuni; analizează mereu situația operativă de pe raza de competență, pentru a lua măsuri de prevenire a faptelor de natură penală sau contravențională; alte activități cu caracter confidențial.

Î: Care sunt cele mai interesante/importante cazuri avute în cariera de polițist? Dar cele mai amuzante?

R: În cariera mea de până acum am avut parte de multe cazuri interesante, atât în perioada în care am activat în mediul rural, dar mai ales de când m-am mutat în cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași.

În primul rând aș dori să precizez faptul că aceste cazuri au fost lucrate în echipă, indiferent de complexitatea lor. Nu au fost cazurile mele, ci au fost cazurile noastre, ale Secției rurale unde am lucrat sau ale Biroului de Investigații Criminale Iași. Infractorii prinși în cadrul cazurilor în care am lucrat, nu sunt infractori prinși de mine, sunt infractori prinși de noi ca și echipă, iar această echipă nu este formată mereu numai din colegi din cadrul structurii din care fac parte. De multe ori primim sprijin de la colegi din cadrul altor structuri și aici mă refer și la structurile de ordine publică, rutieră, proximitate, dar și din alte județe ale țării, deci putem spune că această echipă este de fapt toată POLIȚIA ROMÂNĂ.

Aș dori ca în acest sistem să folosim din ce în ce mai mult cuvantul NOI și nu EU. Dacă nu aveam sprijinul colegilor, poate erau cazuri pe care nu aș fi putut să le rezolv. Suntem oameni, fiecare avem puncte forte și puncte slabe și de multe ori trebuie să ne completăm reciproc pentru a duce la bun sfârșit o misiune.

Printre cazurile importante pe care le-am avut spre soluționare am să amintesc despre o infracțiune de tâlhărie calificată  constând în aceea că o persoană necunoscută, prin exercitarea de acte de violență asupra unei femei, ar fi reușit să-i sustragă o sumă de aproximativ 25.000 lei. Deși a fost weekend, la nivelul Biroului de Investigații Criminale ne-am mobilizat mai mulți colegi, care am muncit aproximativ 40 ore.

În cele din urmă, printr-o muncă minuțioasă de documentare, am reușit să stabilim exact omul și locul unde s-ar putea afla. De aici și până la prinderea infractorului a fost doar o chestiune de minute. Am ajuns la autogara din Iași, unde am stabilit că s-ar putea afla, iar acesta stătea frumos pe locul din față al unui microbuz, pregătit de plecare. Voia să se întoarcă în comuna în care locuia după ce făcuse cumpărături cu banii furați.

L-am condus la poliție, iar în urma probatoriului administrat instanța a emis mandat de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile. A fost o adevărată muncă de echipă.

Î: Ca și caz amuzant, aș putea menționa cazul cațelușei Misty din rasa Chow Chow, ce a fost recuperată după o lună și jumătate și returnată proprietarei. Nu am să uit niciodată bucuria persoanei vătămate în momentul în care și-a primit înapoi cățelușa.

R: Deși la prima vedere pare un caz simplu și de această dată am muncit în echipă, fiind angrenați mai mulți colegi din cadrul Biroului de Investigații Criminale, fiecare cu aportul lui.

Î: Cum s-a schimbat Poliția Ieșeană de la intrarea dumneavostră în sistem?

R: Din anul 2012 și până în prezent, Poliția Ieșeană s-a schimbat foarte mult. La începutul carierei de politist am activat în mediul rural, acolo unde parcul auto era subdimensionat, era o autospecială la 2-3 posturi de poliție, exista câte un singur calculator la fiecare post de poliție pe care polițiștii îl foloseau cu rândul, iar dotările erau la nivelul minim.

Cu trecerea timpului, parcul auto s-a schimbat, vechile loganuri fiind schimbate cu unele noi sau cu Duster-uri. S-au primit calculatoare noi, dotări noi, ba chiar a fost repartizat un aparat DRAGER Alcooltest la secția rurală unde îmi desfășuram activitatea, astfel nu mai eram nevoit să parcurg zeci de km pentru a testa o persoană bănuită că ar fi consumat băuturi alcoolice.

Uitându-mă la cei intrați recent în sistem, văd colegi cu potențial care dacă vor rămâne la fel de serioși ca și până acum, vor avea o carieră de succes.

Ce mă bucură cel mai mult, în cei aproape 10 ani de activitate: am observat o creștere a transparenței Poliției Ieșene și asta a dus la creșterea gradului de încredere față de această instituție.

Î: Care este percepția cetățeanului vis-a-vis de polițistul de investigații criminale?

R: Așa cum am spus mai sus, munca polițistului de investigații criminale este una vastă. Aceasta este compartimentată pe servicii, birouri sau linii de muncă. Așadar am să mă rezum la percepția cetățenilor asupra polițistului de investigații criminale care instrumentează dosare penale.

Foarte mulți cetățeni nu știu exact cu ce ne ocupăm noi. Am constatat de foarte multe ori că suntem confundați cu polițiștii din cadrul structurilor de criminalistică. Deși activitățile desfășurate de cele două structuri sunt diferite, ambele au un numitor comun, acela de a identifica infractorii, să le probăm activitatea infracțională și de a-i duce în fața justiției.

Uneori mă simt apreciat de oamenii cu care interacționez și îi ajut, arătându-mi recunoștință și apreciere și spunându-mi că ar dori să vadă mai mulți polițiști ca mine, dar aceste cazuri sunt puține.

Sunt și situații în care atunci când persoana aude că sunt de la Poliție și urmează să mă ocup de cazul ei, primesc priviri acide, dar mergem înainte. Acest lucru nu mă demoralizează și încerc să le demonstrez acestora că poate exista și contrariul.         

Î: Ce mesaj le transmiteți celor care vor să urmeze această carieră?

R: Să facă asta doar dacă simt că nu este doar un job. Nu este genul de meserie pe care să o faci pe principiul „luna trece, leafa merge”. Trebuie pasiune, curaj și dorință. Este genul acela de carieră pentru care vor exista nopți nedormite și pentru care să fie dispuși să facă sacrificii chiar și în plan personal, dar care îți poate aduce și satisfacții pe măsură.

Cât timp porți această uniformă îți asumi o responsabilitate. Una imensă. Așa că sfatul meu este să aleagă cu inima. Să prețuiască onoarea mai mult decât orice sumă de bani.

Dacă ar fi să întorc timpul înapoi, deși am întâmpinat multe dificultăți în carieră, cu siguranță aș urma același drum.

Șeful lui Cătălin, subcomisar de poliție Alexandru Chelaru transmite că polițistul este implicat 100% în rezolvarea fiecărui caz, manifestând în permanenţă inițiativă în eficientizarea activităților polițienești.

Sursa: Realitatea de Iasi

Articolul precedentOficial ucrainean: Acțiunile „iresponsabile” ale Rusiei la Cernobîl pun în pericol milioane de oameni
Articolul următorA intrat într-un magazin și s-a trezit la ieșire fără bicicletă