Reacția ISJ în cazul elevului care a pulverizat spray lacrimogen

Reacția ISJ în cazul elevului care a pulverizat spray lacrimogen
În urma inhalării, unui cadru didactic de la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi i s-a făcut rău. Acesta a fost transportat la spital.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a avut o primă reacţie astăzi, 10 noiembrie 2021, după ce un elev a pulverizat spray lacrimogen în aer, iar vaporii au intrat pe fereastra în clasă. În urma inhalării, unui cadru didactic de la Liceul cu Program Sportiv din Iaşi i s-a făcut rău. Acesta a fost transportat la spital.
„Din informarea pe care conducerea Liceului cu Program Sportiv Iași a transmis-o astăzi dimineață Inspectoratului Școlar Județean rezultă că, la începutul orei de logică de la clasa a IX-a B, doamna profesor care se pregătea să își înceapă cursul a constat că în clasă era un miros înțepător. Aceasta a anunțat conducerea școlii, directorul unității de învățământ a mers în clasă și, în urma discuțiilor avute, un elev a recunoscut că a folosit un spray lacrimogen, în timpul pauzei, în afara clasei, lângă fereastră.
Activitatea din această clasă a fost întreruptă și a fost aerisită încăperea. Doamna profesor de Logică s-a adresat cabinetului medical și, pentru a-i acorda îngrijirile necesare, a fost apelat serviciul de ambulanță. La nivelul unității de învățământ s-a constituit o comisie care va analiza această situație și care va propune măsurile care se impun. Inspectoratul Școlar Județean va comunica permanent cu directorii unității de învățământ până la clarificarea tuturor aspectelor”, au transmis reprezentanţii ISJ Iaşi.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











