Miercuri după-amiază, un individ de 27 de ani, din comuna Schitu Duca, județul Iași, a intrat într-o bancă din localitatea de domiciliu.

Individul avea la el un cuțit, iar, prin amenințări și exercitarea de acte de violență asupra unei angajate, ar fi luat aproape 2.000 de lei.

Polițiștii au fost anunțați imediat despre spargere și au mers la bancă.

În câteva minute, oamenii legii l-au identificat pe suspect.

Anchetatorii l-au somat pe tânăr, dar el a încercat să fugă, fastfel că polițiștii au tras focuri de armă în aer.

În cele din urmă, suspectul a fost prins, iar prejudiciul a fost recuperat.

Suspectul a fost dus la audieri, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Din primele informații reiese că pe individ îl cheamă Ionuț Frățică.

 

Articolul precedentParapet axial, pe DN 28, în Valea Lupului – FOTO
Articolul următorIeșean în toată firea, prins băut bine la volan!