Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare. 

În fapt, înnoaptea de 8 martie spre 9 martie, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în scara unui bloc, o persoană necunoscută, i-ar fi sustras, unui bărbat, de 34 de ani, din municipiul Iași, prin acte de violență, 1.100 de lei.

În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Din cercetările efectuate ulterior de către polițiști s-a constatat faptul că bărbatul de 34 de ani ar fi determinat-o pe soția lui să sesizeze instituțiile competente cu privire la faptul că, în timp ce el s-ar fi aflat în scara blocului, ar fi fost victima unei infracțiuni de tâlhărie calificată.

Fiind audiat, bărbatul a susținut faptul că ar fi fost victima infracțiunii. Totodată, s-a constatat că aspectele relatate de bărbat nu sunt reale, iar acesta și-ar fi înscenat furtul și actele de violență.

Cercetările continuă, subcoordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.

Articolul precedentA început împărțirea greblelor date de primărie (GALERIE FOTO)
Articolul următorÎn stare GRAVĂ, la spital, după ce a băut metanol