Un accident rutier mortal a avut loc joi dimineață în județul Iași.
Medicii ieșeni au precizat că, în dimineața zilei de joi, între localitățile Voinești și Vorovești, a avut loc un impact între o mașină și o căruță.
Astfel, în urma impactului, au rezultat trei victime, două din căruță - inconștiente, precum și șoferul - conștient. De asemenea, calul care trăgea căruța a murit pe loc.
"La fața locului am trimis echipajul TIM și un echipaj C2. SMURD-ul a preluat femeia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, policontuzionată, stabilă hemodinamic, dar cu sarcină în 18 săptămâni. Echipajul C2 a preluat bărbatul în stop cardio-respirator în urma traumei suferite. Echipajul medical a încercat resuscitarea timp de mai multe minute, dar, în cele din urmă, a fost declarat decesul. La rândul său, șoferul are contuzii minore", a declarat joi prof.univ.dr. Diana Cimpoeșu, coordonatoarea UPU-SMURD Iași.
La locul impactului s-a deplasat și un echipaj al Poliției Rutiere, care efectuează cercetări.
Oamenii legii au întocmit deja un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.