Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Arhivele Naționale Ale României, Biblioteca Centrală Universitară și alte muzee, organizează la Muzeul Unirii, în perioada 18 octombrie – 28 noiembrie 2019, expoziția „Grigore Al. Ghica și epoca sa”.

În 2019 se împlinesc 170 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a lui Grigore Al. Ghica. Domnia sa, dintre anii 1849-1856, a reprezentat o deschidere spre modernizarea societății și spre idealurile realizării statului național, prin unirea celor două provincii românești.
La împlinirea unei cifre jubiliare de la dobândirea Domniei, Muzeul de Istorie a Moldovei își propune realizarea acestei expoziții în cadrul căreia vor fi expuse piese din patrimoniul instituțiilor partenere.
Menționăm că Grigore Al. Ghica este ctitorul Palatului Oștirii din Copou, al Maternității din Iași, Spitalului de la Galata și al Palatului Ocnei.
Astfel, a dăruit orașului Iași Fântâna gotică din fața Mitropoliei și Fântâna cu delfini din Parcul expoziției.
Grigore Al. Ghica a reorganizat învățământul, armata și a întemeiat Jandarmeria, îmbunătățind în același timp sistemul penitenciar.
Acesta a desființat cenzura presei, oferind libertate dezbaterilor publice privitoare la viitorul proiect național.
Articolul precedentSemnal de alarmă tras de studenții mediciniști
Articolul următorAcțiune în forță, în trafic a polițiștilor: transportatorii, verificați “la sânge”