A RECUNOSCUT că a vrut să îi dea ȘPAGĂ la graniță!

frontiera
Un individ din Republica Moldova, în vârstă de 30 de ani, a fost prins în flagrant de echipa operativă constituită din ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în timp ce oferea o sumă de bani unui polițist de frontieră pentru a-i permite intrarea pe teritoriul României fără să îndeplinească condițiile legale.
Un agent din cadrul ITPF Iaşi – Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni a formulat un denunț telefonic la Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, cu privire la faptul că un cetățean din Republica Moldova i-a oferit o sumă de bani pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu.Oamenii legii au spus că, în cel mai scurt timp, a fost constituită echipa operativă care l-a surprins în flagrant pe cetăţeanul moldovean, imediat după ce a oferit mită suma de 50 de euro agentului denunţător, cu scopul de a-i permite intrarea pe teritoriul României fără îndeplinirea condiţiilor legale."Faţă de cel în cauză, procurorul de caz a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, cercetările fiind continuate cu inculpatul în stare de libertate, întrucât şi-a recunoscut fapta", a declarat Sarmizia Fetcu, purtătorul de cuvânt al DGA.Este pentru a doua oară în această săptămână când polițiști de frontieră denunță astfel de situații. Astfel, la începutul acestei săptămâni, un agent din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași – Punctul de Trecere a Frontierei Albița a sesizat la DGA faptul că un cetățean moldovean i-a oferit suma de 100 de euro pentru a-i permite intrarea în România, deși avea interdicție ca urmare a depășirii termenului de ședere. Acesta este cercetat în prezent sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














