Activitatea firmelor ce nu respectă măsurile anti-Covid va fi suspendată temporar

Activitatea firmelor ce nu respectă măsurile anti-Covid va fi suspendată temporar
Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, proiectul de lege al Guvernului care prevede suspendarea succesivă pentru 15 şi, respectiv, 30 de zile a activităţii operatorilor economici care continuă să nu respecte măsurile anti-COVID la acelaşi sediu, principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, arată Agerpres.

Proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.
Potrivit actului normativ, în cazul în care "operatorul economic nu respectă la acelaşi sediu, principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă a contravenţiei, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare pe o durată de 15 zile, respectiv 30 de zile a sediului principal sau secundar în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite".
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News