Acuzat că lua banii ieşenilor ce îşi doreau un permis de conducere

judecata
Un bărbat a fost trimis în judecată de procurori, sub acuzația de trafic de influenţă.
Recent, anchetatorii au efectuat percheziţii la Registrul Auto Român (RAR), dar şi în alte locuri, pentru a elucida modul în care unele persoane reuşeau să primească permise de conducere.Apoi, oamenii legii au decis reţinerea lui Costel L., sub suspiciunea de trafic de influenţă. Anchetatorii au menţionat că acesta s-a interesat chiar de percheziţiile de la RAR, efectuate încă din decembrie 2017.Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi început să comită fapte de trafic de influenţă începând cu octombrie 2017, el solicitând diverse sume de bani de la diverşi cetăţeni, cărora le promitea că îi poate ajuta să efectueze cât mai repede procedura de omologare a unor vehicule, precum şi înmatricularea acestora.Pe lângă ingineri RAR, individul s-ar fi lăudat că ştie şi poliţişti din cadrul Serviciului de Permise.
„Acesta se prevalează de o intervenţie fictivă asupra angajaţilor RAR cu îndrumarea cumpărătorilor la încadrarea autoturismelor la momentul prezentării spre verificare tehnică pe o bandă alocată unui anumit inginer indicat nominal, creând aparenţa determinării funcţionarilor publici cu privire la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu constând în efectuarea verificării tehnice asupra autovehiculului în scopul identificării şi omologării“
, au afirmat oamenii legii.Anchetatorii au mai spus că bărbatul le-ar fi promis în van oamenilor că îi poate ajuta în mod nelegal.
„În fapt, în mod fictiv, a afirmat că a determinat sau va determina pe poliţişti să efectueze acte în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu constând în primirea documentaţiei necesare înmatriculării provizorii sau definitive a autovehiculelor în baza unei programări care ar fi fost realizată «prin intervenţii» de către el“
, au mai spus oamenii legii.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










