ANI, dată în judecată la Iaşi de un primar
21 sept. 2018, 09:18
Actualizat: 21 sept. 2018, 09:18

integritate
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Un primar a decis să acţioneze în judecată Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Astfel, Valerică Radu le cere magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Iaşi să dispună anularea raportului de evaluare întocmit de către inspectorii de integritate pe numele său.
Urmează ca instanţa să stabilească un prim termen de judecată al acestui litigiu în contencios administrativ.
La începutul acestei luni, reprezentanţii ANI au precizat că instituţia a constatat starea de incompatibilitate și conflict de interese de natură administrativă în cazul a opt aleși locali.
Printre aceştia se afla şi Valerică Radu, în calitate de primar al comunei Rebricea, din județul Vaslui, care este acuzat de conflict de interese administrativ.
„În calitate de primar, el a semnat Dispoziția privind prelungirea Contractului individual de muncă al fiicei sale, în funcția de consilier personal al primarului, pe durata mandatului acestuia (2012 – 2016). Fiica persoanei evaluate a încasat în perioada 1 noiembrie 2010 – 3 martie 2014 venituri din salarii în sumă totală de 42.127 de lei. Persoana evaluată a încălcat astfel dispozițiile legale”, au precizat inspectorii de integritate.
Citește și:
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










