Au fost anunțate numele celor care vor primi apartamente în blocurile ANL

ANL
Primăria Iaşi anunţă finalizarea activităţii de analiză a dosarelor înregistrate în vederea obţinerii de locuinţe destinate tinerilor spre închiriere, construite prin ANL.
Până astăzi, la ora 14.00, solicitanţii au posibilitatea verificării modului de evaluare a propriului dosar şi de a formula eventuale contestaţii în cazul în care vor considera că dosarul nu a fost evaluat conform normelor legale în vigoare. Verificarea dosarelor se va face la Direcţia Fond Locativ, Biroul de Evidenţă Solicitări Locative, în cadrul programului cu publicul care se va desfăşura zilnic, în intervalul orar 9.00 – 14.00.Eventualele contestaţii vor fi depuse la registratura Direcţiei Fond Locativ şi vor fi adresate Comisiei sociale constituite în temeiul Legii 152 /1998.Reprezentanţii Primăriei susţin că listele afişate nu au formă definitivă. După ce comisia va soluţiona eventualele contestaţii, forma finală a listei va fi înaintată spre aprobare Consiliului Local Iaşi. În baza listei aprobate în formă finală, în ordinea stabilită prin acesta, se va efectua repartizarea locuinţelor construite prin ANL disponibile la data aprobării listei.1550168055-lista_anl_da_scurt
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











