Au început lucrările la drumul Blăgeşti - Cotnari

reparartii
Lucrările de modernizare a drumului judeţean 281C au început ieri şi urmează să se încheie în debutul anului electoral 2020. Reabilitarea căii de acces degradată care uneşte localităţile Blăgeşti, Todireşti, Coasta Măgurii şi Cotnari, în total 25 de kilometri, va costa 44 milioane de lei.
Este al doilea proiect ca mărime în domeniul infrastructurii rutiere din cele şapte aprobate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Contractul de lucrări prevede şi amenajarea a 7.400 mp de trotuare, precum şi a căilor de acces la proprietăţi. Şase staţii de autobuz aflate pe DJ 281C vor fi, la rândul lor, modernizate.Garanţia lucrării este de trei ani de la finalizarea şantierului.Alte şase drumuri judeţene vor fi modernizate cu fonduri alocate în cadrul PNDL II. Dintre aceste şase proiecte, cel mai mare (DJ 246, care străbate mai multe localităţi între Tufeştii de Sus şi Ţibăneşti pe o distanţă de 36 km) se află încă în faţa de proiectare, iar pentru cel de-al treilea (12 km pe DJ 208F, între Heci, Tătăruşi şi Iorcani) tocmai s-a reluat licitaţia pentru execuţie.Celelalte patru segmente de drum sunt în curs de modernizare deja. În total, vor fi reabilitaţi 93 de kilometri, investiţia fiind de 182 milioane de lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














