Noul director al Aeroportului Iași, Cătălin Bulgariu, a renunțat la funcția din Consiliul de Administrație al Aeroportului Iași.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Consiliului Județean Iași, Maricel Popa.Bulgariu a candidat pentru postul de director în condițiile în care era membru al comisiei de selecţie. La primul concurs, toţi cei cinci candidaţi la mandatul de director general au fost respinşi.Popa a precizat că, pentru locul de administrator rămas vacant, va fi organizat un nou concurs. Anul trecut, la selecţia membrilor Consiliului de Administraţie, Bulgariu a fost ultimul admis, la doar un punct de primul picat.