Advertising
Campanie umanitară organizată de municipalitate cu ocazia Crăciunului
25 nov. 2018, 08:43

primarie
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, organizează a şaptea ediţie a campaniei „Donează pentru un zâmbet!”, eveniment destinat persoanelor singure, persoanelor vârstnice şi familiilor vulnerabile din punct de vedere social.
Prin intermediul acestei mobilizări de natură umanitară se doreşte sensibilizarea comunităţii ieşene care să doneze alimente neperisabile şi materiale de curăţenie.
Campania se derulează în două etape, prima având loc în perioada 20 noiembrie – 14 decembrie 2018, când se vor înregistra donaţiile venite din partea cetăţenilor. Ulterior, între 17 şi 21 decembrie 2018, acestea vor fi distribuite celor aflaţi în nevoie.
Cei care vor să îşi ajute semenii o pot face donând la toate cele cinci Centre de Cartier ale Primăriei Municipiului Iaşi (Păcurari, Alexandru, Tătăraşi, Nicolina şi Frumoasa), dar şi la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din str. Mitropolit Varlaam nr. 54 şi „Piramida lui Dubeţ”, din şoseaua Naţională, de luni până vineri, între orele 8.30 şi 16.00.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 09:10 - Analiză AEI: 1 din 3 români abia își mai permit energia. Facturile împing familiile spre sărăcie
- 09:07 - Operațiunea Jupiter - ziua 3: 400 de percheziții în dosare de evaziune, înșelăciune, delapidare, spălare de bani, contrabandă
- 08:48 - Condamnare pentru un șofer care a provocat un accident mortal în Iași
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News













