Ce modificări vor avea loc la Spitalul „Sf. Spiridon” după construirea Spitalului Regional

SRU
Primăria Municipiului Iași continuă demersurile pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență. O delegație a municipalității ieșene formată din specialiști ai Direcției Tehnice și Servicii Comunitare și ai Direcției de Urbanism a participat la o întrevedere cu reprezentanții Ministerului Sănătății și Băncii Europene de Investiții privind refuncționalizarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” după ce va fi deschisă noua unitate medicală din zona Moara de Vânt.
Conform analizei făcute, clădirea pavilionului D, în care funcționează Unitatea de Primire Urgențe și computerul tomograf, a fost consolidată și extinsă. Și pavilioanele J, în prezent laborator de hematologie, și I, în care funcționează RMN și CT, sunt în stare bună. Clădirea pavilionului E, în care în prezent funcționează bucătăria, spălătoria și ateliere, ar urma să fie demolată. Aceeași soartă ar urma să o aibă și pavilionul H. Clădirea pavilionului F, în care funcționează secțiile de chirurgie și ATI, va fi transformată în ambulatoriu. Pavilionul F necesită reparații ale fațadelor, în timp pavilionul K necesită consolidare, urmând a fi utilizat pentru uz medical. După consolidare, pavilionul L ar urma să găzduiască Muzeul Medicinii. Morga (pavilionul N) ar urma să fie renovată. În pavilionul M este o clădire dedicată băncii de țesuturi.În cadrul discuțiilor reprezentanții Băncii Europene de Investiții au susținut că banca de țesuturi va fi la Spitalul Regional de Urgență, unitate în care va funcționa și laboratorul de genetică. În cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Spiridon” ar urma să fie un Centru de training unde personalul medical să fie instruit în ceea ce privește metodele de operare a echipamentelor noi. Totodată, ar urma să fie realizat un plan de transfer a activității și personalului către Spitalul Regional de Urgență. Ulterior, Centrul de training va fi utilizat ca un centru regional de formare profesională medicală, cât și pentru studenți. Urmează ca în perioada următoare să fie identificată clădirea care s-ar preta cel mai bine pentru un astfel de centru.
Asociație pentru accesarea de fonduri
Pe lista obiectivelor care urmează a fi realizate se numără înființarea unei asocieri între Ministerul Sănătății, Municipiul Iași, Consiliul Județean Iași și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Aceasta ar urma să acceseze fonduri europene în vederea achiziționării serviciilor de elaborare a unui studiu privind analiza de nevoi ale serviciilor care se vor desfășura la vechea unitate medicală, studiul de fezabilitate, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii și proiectul tehnic pentru clădirile care vor rămâne în activitate, precum și documentațiile pentru cele care urmează a fi demolate. Reabilitarea clădirilor ar urma să fie realizată de Primărie, actualul proprietar, tot prin atragerea de fonduri nerambursabile.Potrivit Ministerului Sănătății, finalizarea studiului de fezabilitate va avea loc în această perioadă, iar întocmirea documentaţiei specifice pentru obţinerea fondurilor europene va fi făcută până la finalul acestui an. Etapa de înaintare a documentaţiei către Comisia Europeană este programată în ianuarie 2019, în paralel urmând a fi demarate procedurile tehnice de proiectare şi execuţie prognozate pe tot parcursul anului 2019, pentru ca lucrările de construcţie să înceapă efectiv în 2020, urmând să se încheie în 2023.Valoarea proiectului este estimată la 470 de milioane de euro.
Citește și:
- 20:20 - Vreme capricioasă de sărbători! Noaptea de Înviere aduce frig accentuat și instabilitate
- 20:16 - Subiectul Realitatea PLUS ia amploare majoră în presa internațională. După jurnaliștii americani, cei italieni preiau cazul deciziei CNA și trag semnalul de alarmă
- 15:47 - Incident aviatic în ajunul Paștelui. O cursă aeriană Iași - Valencia s-a întors de urgență din zbor și a aterizat la București.
- 12:26 - Astăzi este Sâmbăta Mare. Care sunt tradițiile religioase și datinile legate de ajunul Paștelui?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










