Poliţiştii
din cadrul
Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au acţionat
în
jud
eţul
Iaşi pentru verificarea respectării prevederilor Legii privind regimul armelor şi muniţiilor şi pentru
prinde
rea persoanelor care
au
arme şi muniţii fără drept
. Au fost constatate două infracţiuni şi sunt cercetate două persoane. A fost confiscată o puşcă de tir cu aer comprimat şi un pistol neletal cu destinaţia de autoapărare, cu proiectil din cauciuc. Astfel, a fost prins un bărbat de 32 de ani, din comuna Scânteia, care avea în mod ilegal o puşcă de tir cu aer comprimat. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Mai mult, a fost prins un bărbat de 44 de ani, din comuna Ion Neculce, care nu a depus arma neletală cu destinaţia de autoapărare la un armurier autorizat în termen de zece zile de la expirarea valabilităţii permisului de port-armă. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














