Consiliul Judeţean vrea monument lângă Casa Pătrată

cj
Consiliul Judeţean (CJ) Iași a lansat pe sistemul public de licitaţii concursul de soluţii care vizează realizarea monumentului de for public cu tematica „Iaşi, capitala celor trei uniri”. Este vorba de evenimentele istorice din anii 1600, 1859 şi 1918. Monumentul va fi amplasat în faţa Casei Pătrate, peste drum de Muzeul „Sf. Mitropolit Dosoftei”.
În cazul în care va avea câştigător/i, competiţia poate fi urmată de atribuirea contractului acestuia/acestora. Pentru întregul proiect, consilierii judeţeni au aprobat în luna iulie un buget de un milion de lei, din care 20.000 de lei pentru premiile concursului de soluţii, iar 980.000 de lei este costul realizării efective a monumentului. Numărul minim de participanţi trebuie să fie trei, dar CJ va putea să continue procedura de atribuire dacă numărul va fi mai mic, în cazul în care ofertele respectă cerinţele impuse.Termenul de depunere a proiectelor este 28 septembrie, iar durata estimatã de realizare este de 60 zile de la data înscrisă în ordinul de începere. De data aceasta, desemnarea câştigătorului (câştigătorilor) nu se va mai face pe baza preţului cel mai mic – cum se obişnuieşte, ci pe respectarea a zece criterii de evaluare. Ele urmăresc integrarea monumentului în zona propusă şi armonizarea elementelor sale (inclusiv soclul) cu clădirile şi cu celelalte monumente din apropiere, originalitatea, exprimarea valorilor istorice şi culturale locale în raport cu cele naţionale şi europene. Premiile pentru primii trei clasaţi sunt de 9000, 6000, respectiv 5000 de lei.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










