Copiii ieșeni cu toxiinfecție alimentară: activitatea restaurantului a fost suspendată

spital
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Harghita au suspendat activitatea restaurantului din Borsec în care s-a pregătit masa pentru copiii care au făcut toxiinfecţie alimentară, în timp ce se aflau la un cantonament de baschet în staţiune.
Cei de la DSP Harghita au susținut că motivul probabil al toxiinfecţiei este un agent patogen, respectiv un stafilococ, care a fost determinat atât din proba de aliment, cât şi de pe mâinile personalului.Potrivit acestora, unitatea respectivă nu a fost autorizată pentru catering, masa a fost servită în altă clădire decât cea în care a fost preparată, iar inspectorii au găsit nenumărate nereguli, condiţiile de igienă nefiind corespunzătoare.Astfel, s-a suspendat activitatea restaurantului, până la remediere deficienţelor, şi au fost aplicate şi amenzi, potrivit legii.Amintim că 14 copii din Iaşi, aflaţi într-un cantonament de baschet în staţiunea Borsec, au ajuns în weekendul trecut la spitalele din Topliţa şi Miercurea Ciuc, cu simptome de toxiinfecţie alimentară.A doua zi, după ce copiii au început să se simtă bine, au plecat acasă.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














