Eleva bănuită de înșelăciuni, în arest la domiciliu
A
dolescent
a suspectată că a
fost implicată în escrocherii prin metoda „Accidentul”
a fost plasată de judecători în arest la domiciliu
.
„Instanţa
respinge propunerea procurorului privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpata urmărită penal pentru săvârşirea infracţiunii de în
ş
elăciune în formă continuată.
A
plică inculpatei măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile
”
, au menţionat magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi. Conform anchetatorilor, la începutul lunii, eleva de 16 ani ar fi ridicat de la doi pensionari ieșeni 26.000, respectiv 10.000 de lei. Oamenii legii au precizat că pensionarii erau sunați din pușcărie de către deținuți, care le spuneau că apropiați ai lor sunt răniți grav și trebuie să dea o sumă de bani pentru îngrijirea lor. Anchetatorii au susţinut că, mai apoi, tânăra mergea la ușile vârstnicilor și lua banii. Aceasta a fost identificată după ce polițiștii au distribuit poze extrase din imaginile surprinse pe camerele de supraveghere. Oamenii legii spun că fata ar fi fost contactată pe Facebook de persoane aflate în închisoare și trimisă la adresele de la care trebuia să ridice banii. Tânăra ar fi declarat că nu știa nimic despre ilegalitățile la care participă și că primea un comision după preluarea și predarea banilor.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














