Fără contracandidat: Radu Botez rămâne şeful ALDE la nivel de municipiu

Botez
Organizaţia municipală a ALDE Iaşi și-a ales șef la nivel de municipiu. Viceprimarul Radu Botez, care a fost singurul candidat. a fost ales cu un singur vot „împotrivă“.
Până acum, ALDE Iași a avut o conducere interimară, aceasta fiind prima conferinţă de alegeri.„Echipa de conducere este complet schimbată. În biroul politic din fruntea filialei au fost aleşi de la profesori universitari şi medici până la tineri ce lucrează în domeniul IT“, a spus Radu Botez.Liderul local ALDE s-a declarat în favoarea introducerii scrutinului în două tururi la alegerile locale din 2020.„Eu sunt convins că este necesară o alegere în două tururi, asta nu înseamnă că acest lucru poate să fie 100% şi dorinţa partidului. Convingerea mea este cât se poate de clară că actualele alegeri parlamentare au o lipsă majoră prin această alegere numai pe liste“, a spus Radu Botez.Membrii ALDE se vor reuni din nou, sâmbătă, pentru o nouă sesiune de alegeri, de data aceasta la nivelul organizaţiei judeţene. La eveniment este aşteptat să participe şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.În prezent, organizaţia judeţeană Iași este condusă de deputatul Varujan Vosganian şi, cel mai probabil, el va rămâne în fruntea filialei pentru încă patru ani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














