În urma unui apel la 112, la faţa locului a fost trimis un elicopter medical al SMURD, care a găsit-o pe victimă în stop-cardio respirator. Medicii au încercat să o resusciteze timp de mai multe minute, însă aceasta nu şi-a mai revenit şi în cele din urmă a fost pronunţat decesul.„Pacienta, o femeie de 71 de ani, suferea de o formă foarte avansată de Parkinson, care îi cauza şi probleme de deglutiţie, astfel că era nevoită să mănânce doar alimente semisolide sau cât mai mărunţite. Aceasta a vrut să ingereze mici şi astfel i-au fost blocate căile respiratorii“, a declarat Anca Hăisan, medic primar UPU-SMURD.