Fostul secretar de stat Andreea Moldovan a ajuns la Organizația Mondială a Sănătății

Fostul secretar de stat Andreea Moldovan a ajuns la Organizația Mondială a Sănătății
Ea va lucra în departamentul de prevenție și controlul infectărilor Covid-19
Fostul secretar de stat la Ministerul Sănătății, din ianuarie până în aprilie, și director medical la Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, dr. Andreea Moldovan, este de câteva zile membru al Organizației Mondiale a Sănătății, cu sediul în Geneva, anunță Radio România Brașov FM.
Ea va lucra în departamentul care se ocupă de prevenția și controlul infectărilor Covid-19.
Anunțul a fost postat pe rețelele de socializare. Tot din aceeași sursă aflăm că medicul se prezintă acum ca dr. Andreea Căpîlna, se pare, cel de dinaintea căsătoriei.
Printre realizările remarcabile ale medicului epidemiolog, în cariera sa, se numără premiul obținut pentru Spitalul Sf. Constantin Brașov ca "Cel mai curat spital din Europa", premiu acordat de Organizația Mondială a Sănătății în anul 2013 și reconfirmat în 2018, în perioada în care dr. Andreea Moldovan a fost coordonator al Compartimentului Prevenire și Control al Infecțiilor Nosocomiale din această unitate medicală.
Amintim că dr. Andreea Moldovan, acum Andreea Căpîlna, a fost eliberată din funcția de secretar de stat din cauza ordinului de ministru care stabilea noi criterii de carantinare a localităților.
Citește și:
- 14:06 - Iranul redeschide spațiul aerian după șapte săptămâni de blocaj
- 13:45 - România, pe primul loc în UE la cazurile de rujeolă! Efectul dramatic al prăbușirii ratei de vaccinare în rândul copiilor
- 12:44 - Lux la poarta spitalului. Un director medical din Iași conduce un bolid de peste 100.000 de euro înregistrat pe firma tatălui pensionar
- 12:10 - Strâmtoarea Ormuz, închisă din nou
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











