George Ivașcu: Am venit prima oară la Iaşi, pentru a vedea unde este necesară alocarea de fonduri

george ivascu ministrul culturii
Guvernul României a aprobat ieri alocarea sumei de un miliard de euro pentru Cultură, în acord cu programul de guvernare și Convenția Națională pentru Cultură.
Vineri dimineaţă, ministrul Culturii, George Ivaşcu, a venit la Iaşi, pentru a identifica imobilele care trebuie reabilitate în acest domeniu.
"Sunt foarte încântat de această Capitală a Culturii româneşti. Prima mea vizită am făcut-o la Iaşi, unde am stat de vorbă cu autorităţile şi colegii, pentru a vedea unde trebuie alocate fonduri"
, a declarat vineri, la Iaşi, George Ivaşcu.Acesta a adăugat că sunt necesare investiţii pentru reabilitarea sediului Filarmonicii de Stat Moldova Iaşi, pentru Palatul Culturii, pe care l-a vizitat, pentru Opera Română din Iaşi, dar şi pentru alte obiective de interes din domeniul culturii.
"Fondurile au fost aprobate pentru a putea reabilita case memoriale, pentru a putea achiziţiona bunuri culturale şi vom putea să investim în obiective noi de cultură. Noi am început aici să ne facem programul pentru următorii ani. Vom identifica locuri disponibile pentru Opera Naţională, pentru Filarmonică şi alte obiective"
, a mai spus ministrul Culturii.Acesta a adăugat că, deocamdată nu ştie care sunt fondurile ce vor fi atribuite Iaşului, fiind necesare studii de fezabilitate şi proiectare.
"În privinţa selecţiei proiectelor, ne vom axa pe regiunile importante, cum este şi Iaşul. De exemplu, cred că, în câţiva ani, veţi avea o Filarmonică nouă"
, a subliniat Ivaşcu.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










