Ieşean condamnat cu executare pentru contrabandă
4 dec. 2018, 05:09
Actualizat: 4 dec. 2018, 05:09

tigari
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Un individ s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor, după ce a fost acuzat că a încălcat prevederile Codului Vamal.
Magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi au dispus condamnarea lui Gabriel D. la un an şi patru luni de detenţie, pentru comiterea infracţiunii de colectare, deţinere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vama, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, infracţiune asimilată celei de contrabandă.
„Instanţa admite acţiunea formulată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în cadrul procesului penal şi îl obligă pe inculpat să îi achite acesteia suma de 308 lei”, au menţionat judecătorii ieşeni.
De remarcat este faptul că sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul individului a început pe data de 6 iulie 2017.
Conform anchetatorilor, la mijlocul lunii martie a anului 2016, individul a fost prins de oamenii legii având asupra sa două pachete cu ţigări marca „Ritm”, două pachete cu ţigări marca „Ashima”, două pachete cu ţigări marca „Marble”, nouă pachete cu ţigări marca „Winston” şi 11 pachete cu ţigări marca „Rothmans”.
Oamenii legii au precizat că marfa era de contrabandă, pachetele cu ţigări fiind confiscate prin sentinţa emisă de către instanţă.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News










