Iluminatul festiv va fi aprins în Iași sâmbăta viitoare

Iluminatul festiv va fi aprins în Iași sâmbăta viitoare
Primarul Iașului, Mihai Chirica, a declarat că iluminatul festiv va fi aprins în acest an sâmbătă, 30 noiembrie. Primele ornamente care vor fi deschise vor fi cele din centrul Iaşi şi apoi, treptat, cele din cartiere.

În centrul Iaşului, pe pietonalul Ştefan cel Mare, va avea loc Târgul de Crăciun, iar Primăria spune că, faţă de anii precedenţi, evenimentele vor fi mult mai „vizibile“.„Vom avea o roată mare, similară cu cea de la Viena“, a susţinut primarul.Pe pietonal, precum şi în alte zone din oraş, firma contractată de municipalitate continuă lucrările de amplasare a elementelor sistemului de iluminat festiv, inclusiv a „tunelului luminos“ din faţa Palatului Roznovanu.O stradă unică va fi zona şoselei Bârnova unde pentru tot prejudiciul de imagine pe care l-am cauzat noi, vom pune ornamente pe stâlpi“, a spus Mihai Chirica.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News