În drum spre Germania cu un document fals

În drum spre Germania cu un document fals
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române falsă.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, asupra căruia a fost descoperită o carte de identitate cu însemnele autorităților române falsă.
În data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, ca pasager într-un autoturism, înmariculat în Germania, F.V., cu cetățenie română şi din R. Moldova, în vârstă de 41 de ani.
Deoarece colegii noștri au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deţine documente false, au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care a fost descoperită asupra persoanei o carte de identitate, având însemnele autorităţilor române. Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră în vederea obţinerii unui loc de muncă pe teritoriul Germaniei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.
Sursa: Realitatea de Iasi
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











