Advertising
Infractor încătușat de polițiștii ieșeni
2 sept. 2018, 08:33

furt
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
Direcţia de Investigaţii Criminale din Poliția Română organizează şi coordonează activitatea de localizare şi prindere a urmăriţilor la nivel naţional şi internaţional, precum și de depistare a persoanelor dispărute.În ultimele două săptămâni a fost clarificată situația în 215 cazuri de persoane dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată. În perioada 24 - 30 august 2018, polițiștii din întreaga ţară, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române, au depistat 167 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 104 minori. De asemenea, în această perioadă, au fost depistate 48 de persoane urmărite în temeiul legii. Dintre acestea, 29 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 6 aveau mandate de arestare preventivă, 10 erau urmărite în baza unui mandat european de arestare, iar 3 persoane aveau sentințe penale de internare în unități medicale de specialitate. Astfel, agenții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași au prins un tânăr de 24 de ani, din localitatea Bălțați, care se sustrăgea arestării preventive pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă, faptă comisă pe teritoriul Germaniei. Persoana în cauză a fost încarcerată în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă al I.P.J. Iași.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














