Înscrierile la creșă și grădiniță încep marți, pe 6 iunie. Calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial

Înscrierile la creșă și grădiniță încep marți, pe 6 iunie. Calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial
Dosarele pentru copiii care au mai fost în învățământul preșcolar sau antepreșcolar pot depuse începând de astăzi, în timp ce pentru noii înscriși cererile vor fi primite din 15 iunie
Metodologia și calendarul valabile anul acesta pentru înscrierile la creșă și grădiniță, aprobate prin ordin al Ministrului Educației, au fost publicate în Monitorul Oficial. Dosarele pentru copiii care au mai fost în învățământul preșcolar sau antepreșcolar pot depuse începând de astăzi, în timp ce pentru noii înscriși cererile vor fi primite din 15 iunie
.
Etapele se desfășoară cu o săptămână mai târziu față de calendarul propus inițial de Ministerul Educației, cel mai probabil ele fiind amânate din cauza grevei din învățământul preuniversitar.
Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2023—2024 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare
6—14 iunie 2023 - Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă. Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru. În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare, menționate la art. 10 din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











