Le-a spus medicilor că a fost agresată sexual
5 oct. 2018, 07:26
Actualizat: 5 oct. 2018, 07:26

spital
Articol scris de Scris de Alexandru Damian
O femeie în vârstă de 38 de ani, M.S., a ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon”, din Iaşi, după ce ar fi suferit o agresiune.
„Pacienta a ajuns la spital posibil cu o intoxicaţie cu o substanță necunoscută, dar aceasta a fost infirmată. Conform propriilor declaraţii, ar fi fost agresată sexual. Aceasta a fost redirecţionată către Ginecologie”, a precizat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, şefa UPU-SMURD Iaşi.
Potrivit acesteia, la unitatea medicală a ajuns şi I.R., de 20 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză, în urma unei agresiuni fizice.
Totodată, M.V., un bărbat de 53 de ani, a suferit o plagă taiată cu faiul la mâna stângă, el fiind direcţionat către Secţia de Chirurgie Plastică, la fel ca S.C., un bărbat de 41 de ani, care a suferit arsuri cu vapori fierbinţi.
Mai mult, o femeie de 75 de ani, E.C., a suferit diverse leziuni, după ce ar fi căzut într-un şanţ, aceasta fiind redirecţionată către Spitalul de Neurochirurgie, din Iaşi.
„La spital au mai ajuns şi diverse victime ale unor accidente reutiere. Astfel, G.M., o femeie în vârstă de 46 de ani, a fost victima unui accident rutier, în calitate de pasageră, ea suferind o fractură de bazin, în vreme ce B.B., un bărbat de 47 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral tot în urma unui accident de circulaţie, iar E.S., o femeie de 64 de ani, a suferit acelaşi tip de leziune, după ce a căzut dintr-o căruţă. Mai mult, V.P., un bărbat de 54 de ani, a suferit acelaşi gen de traumatism în urma unui accident, iar S.A., de 66 de ani, şi-a fracturat pumnul drept, după ce a căzut dintr-o remorcă”, a încheiat şefa UPU-SMURD Iaşi.
Citește și:
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











