Lucrările de la podul din Cicoarei ar trebui să fie gata până la finele acestui an - FOTO

62403623_2526580647401228_747514499245801472_n
Primăria Iași a anunțat că lucrările la podul peste Bahlui care va lega zona Cicoarei de cartierul Alexandru cel Bun se vor finaliza până la sfârșitul acestui an. Acestea au început în luna februarie, compania care le execută fiind Geiger Transilvania SRL în cadrul unui contract în valoare de 6,5 milioane de lei, fără TVA. Podul ar urma să facă legătura între strada Sarmisegetuza din Alexandru cel Bun şi stradela Sofia Nădejde din Cicoarei, spre Ștrandul Municipal și Spitalul Arcadia.
Proiectul prevede execuţia unui pod din beton armat cu lungimea totală de 60,7 metri. Podul va avea trei deschideri de 14,15 metri + 26,30 metri + 14,15 metri. Partea carosabilă a podului este compusă din patru benzi de 3,70 metri fiecare, marginită de trotuare stânga - dreapta cu lățimea de 1,50 metri. Suprastructura podului va fi realizată din 14 grinzi prefabricate din beton precomprimat.
Proiectul general al Primăriei Municipiului Iași prevede realizarea a trei poduri din beton armat amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor. Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bulevardului Dacia şi strada Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonilor între Mal Stâng Bahlui şi extravilan. Al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între strada Sarmisegetuza şi strada Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între Mal Stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










