Marian Șerbescu nu a mai fost prefect ieri. Care a fost motivul

prefect
În urma concursului „Prefect pentru o zi“, organizat de Inspectoratul Județean Școlar în colaborare cu Instituția Prefectului, Antonio Florin Dodea, elev în clasa a XII-A a Colegiului Pedagocic „Vasile Lupu“ Iași, a fost ieri prefect pentru o zi. Subprefectul județului Iași a fost desemnată Andreea Nedelcu, elevă în clasa a IX- a a Colegiului Național „Costache Negruzzi“ Iași.
Antonio Dodea a spus că, dacă ar fi cu adevărat prefect, ar ţine cont de toate părerile, i-ar ajuta pe copiii din comunităţi sărace, aşa cum şi el a fost încurajat să afle tot mai multe lucruri noi.„Acest concurs îl văd ca pe un exercițiu democratic care are rolul să îi atragă spre o carieră în instituțiile statului. Având în vedere că este o funcție publică, ce presupune și elemente de protocol, presupune rigori și o foarte bună comunicare, concursul mi se pare relevant pentru că îi formează în ceea ce privește implicarea lor civica. Sunt patru elemente care aduce în atenția elevilor implicarea civică, receptivitatea pe care trebuie să o dovedească orice prefect, atenția la nevoile cetățenilor și o comunicare publică eficientă cu toți partenerii sociali și cu instituțiile. Instituția prefectului asigură o foarte bună comunicare cu toate instituțiile deconcentrate, instituții printre care se numără și Inspectoratul Județean Școalar Iași“, a declarat inspectorul școlar general, Genoveva Farcaș.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News














