Maricel Popa promite Sală Polivalentă de 16.000 de locuri

popa
Președintele Consiliului Judeţean Iași, Maricel Popa, a declarat că poate aduce banii necesari pentru construcţia unei săli polivalente de 16.000 de locuri dacă primarul Mihai Chirica îi pune la dispoziţie o suprafaţă de teren de 5,6 hectare în municipiul Iaşi.
„Îl anunţ oficial pe primarul Iaşului că dacă îmi pune la dispoziţie un teren de minim 5.6 hectare în municipiul Iaşi, în maxim o lună aduc investiţia pentru o sală polivalentă moderna cu 16.000 locuri. Nu înteleg de ce tot schimbă locatiile şi întârzie lucrurile. Dacă până la sfârşitul anului nu vine cu o propunere concretă mă voi orienta spre o comunitate din zona Metropolitană. Sunt deja câţiva primari interesaţi care conştientizează importanţa unei astfel de investiţii pentru dezvoltarea comunităţii şi au pregătite suprafeţe de teren pe care să putem construi în judetul Iaşi o sală polivalentă modernă. Nu am timp să mai aştept şi cred că nici ieşenii nu mai au răbdare cu ifosele şi mofturile infantile ale lui Mihai Chirica”, a declarat Maricel Popa.Declarația lui Popa este puțin credibilă atâta timp cât acesta nu vine şi cu soluţii.
Citește și:
- 11:23 - Gigi Becali a rămas fără permis în noaptea de Paște
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
- 09:28 - Trump, atac fără precedent la adresa Papei Leon
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News











