Nervi întinși la maximum și cozi de kilometri, la prima seară de Afterhills

Afterhills
Probleme mari de organizare la ediția de anul acesta a Afterhills. Mii de persoane au pierdut ore bune în trafic până să ajungă din Iași la Dobrovăț, unde se desfășoară festivalul. Mai mult, cei care au tranzitat aseară zona situată între intrarea în Iași dinspre Bucium și până la Casa Sindicatelor au pierdut zeci de minute din cauza proastei organizări.
Ajunși la Dobrovăț, cei care și-au achizițioant bilet și-au dat seama că nu pot intra dacă nu au brățară. Astfel, s-a creat o coadă uriașă, unde s-au pierdut iar zeci de minute. Organizatorii nu au luat în calcul posibilitatea de a avea un număr mai mare de persoane care doresc să intre în același interval.Pe rețelele de socializare, tinerii au acuzat în termeni duri organizarea festivalului, avertizându-i pe posesorii de bilete să își achiziționeze brățările de la punctele de ridicare din oraș.O altă problemă cu care s-au confrunatt organziatorii a fost lipsa curentului electric, fapt reclamat de către unul dintre operatorii economici. După mai bine de patru ore, problema a fost remediată de către organizatori.Mai mult, în zona VIP nu a fost aproape nimeni, semn că prețul piperat al biletelor a ținut departe iubitorii de muzică.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










