Noi cazuri de pestă porcină africană în Iași

Noi cazuri de pestă porcină africană în Iași
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a precizat că au fost descoperite două noi cazuri de pestă porcină în judeţ.
Prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, a precizat că au fost descoperite două noi cazuri de pestă porcină în judeţ.
„Conform notificării transmise de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Iaşi, s-au confirmat două noi cazuri de pestă porcină africană, la doi porci mistreţi. Unul dintre aceştia a fost vânat pe Fondul de Vânătoare nr. 27 Victoria, iar al doilea a fost vânat pe Fondul de Vânătoare nr. 50 Răducăneni.În şedinţa Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor au fost stabilite planurile de măsuri specifice, conform prevederilor legale, inclusiv zonele afectate, respectiv pe o rază de 13 km pătrați de la locurile cazurilor confirmate.În zonele afectate se recoltează integral mistreţii, prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul. În afară de situaţiile menţionate, în prezent, în judeţ mai există trei focare de pestă porcină africană la porci domestici (Prisacani, Ţibăneşti, Gorban), precum şi alte două cazuri la porc mistreţ (Golăieşti şi Dobrovăţ)”, scrie prefectul judeţului pe contul său de Facebook.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Iasi și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










